Victor Pițurcă și echipa națională încep astăzi cea mai grea săptămână din această toamnă, partida cu Franța, de sâmbătă, ora 21:40, putând fi decisivă în ecuația calificării la CM 2010. În ce stadiu e România acum? Nu stăm deloc bine. Am pornit cu stângul în această campanie, iar atmosfera este deteriorată. În plus, cei mai mulți dintre jucători au sau au avut diverse probleme. Însă asta este, trebuie să ne descurcăm așa cum putem. Cum putem bate Franța? Prin concentrare și motivație. Contra Franței, chiar toată lumea trebuie să joace cu inima. Francezii sunt tari ca fierul, iar noi trebuie să fim cel puțin la fel.
Vă e frică de acest joc? Frică nu, n-are de ce să îmi fie frică. Respect Franța, este una dintre cele mai puternice naționale din lume, dar vreau să o batem, pentru a reintra cu șanse reale în cărți. Dacă pierdem? Fiind abia în prima treime a campaniei, șanse de calificare ar mai putea fi, dar am depinde mult și de jocul rezultatelor. Oricum, dacă luăm bătaie, va fi extrem de dificil să mai prindem un loc de calificare. Egalul? Nu pot să spun că nu ar fi bun. E bun și egalul, iar dacă nu am fi pierdut în fața Lituaniei, ar fi fost chiar foarte bun.
S-a schimbat mult naționala Franței după Euro? Au destui fotbaliști noi, care, după părerea mea, ar fi trebuit să joace la națională de mai mult timp. Au fost la lot, dar nu evoluau, pentru că erau alții titulari. Franța a câștigat la capitolul viteză prin sângele proaspăt pe care Domenech l-a pompat în echipă. Apropo de Domenech, și el e un selecționer cu probleme. Acum e la modă schimbarea antrenorului. Una-două, hai să schimbăm antrenorul. Nu cred că Domenech are probleme reale, așa cum nici eu nu am. Ați exagerat când ați spus că nu vă dați demisia nici dacă pierdem cu 10-0? Vorba vine, pierdem cu 10‑0. N-o să pierdem niciodată cu scorul ăsta, nici dacă jucăm cu doi oameni mai puțin! Rămâne însă valabilă ideea. Nu plec de la națională dacă pierdem cu Franța. Nu am plecat după Euro, atunci când am vrut să o fac, nu plec nici acum. E munca mea și a echipei mele și nu vreau să îmi bat joc de ea.
E Gourcouff noua vedetă a Franței? Au multe individualități, dar Gourcouff s-a remarcat în ultima perioadă. E un fotbalist care poate face diferența. Acum intră și Ribery, mai sunt și Henry și Anelka, și-a revenit și Vieira, au echipă bună. Cum vă explicați că foarte mulți francezi joacă în Anglia? Au o forță fizică formidabilă. În Anglia nu poți evolua dacă nu stai bine fizic. Din păcate, noi nu avem niciun jucător acolo, ceea ce spune multe. Avem totuși și noi un avantaj? Sigur că avem. În general, contra echipelor mari, băieții s-au mobilizat exemplar. Apoi, ultimul meci cu Franța ne-a arătat că putem fi la același nivel cu ei, chiar dacă teoretic suntem mai slabi.
Ce spuneți de evoluția echipelor noastre în cupele europene? Jos pălăria pentru CFR. Clujenii au evoluat exact ca o echipă care nu are ce pierde, iar rezultatele s-au văzut. Nu mă așteptam să facă patru puncte după două meciuri, dar bravo lor! De acum totul depinde numai de ei, și eu cred că pot intra în primăvara europeană. Steaua? Steaua trebuia și merita să bată la Fiorentina. A avut ocazii, dar nu a putut să le fructifice. Acum trebuie să se concentreze pentru „dubla“ cu Lyon, în care, din păcate, francezii au prima șansă. Vă așteptați să ieșim în masă din Cupa UEFA? După manșa tur, speram ca măcar două echipe să treacă mai departe. Șansele cele mai mari le-a avut Vasluiul, apoi Unirea. Dinamo și Rapid luaseră goluri în deplasare și, chiar dacă plesneau de optimism, eu știam că le va fi greu să remonteze rezultatul. Dinamo însă a avut ghinion, mare ghinion. Ați fost în ședință cu acționarii dinamoviști? Am rămas puțin cu ei după meci. Dar nu am stat decât zece minute, apoi am plecat. N-a fost nicio ședință cât am fost eu acolo. Liga I e atât de puternică precum o socotește Dumitru Dragomir? Pe plan internațional am văzut toți cât de puternică e. Nu este de ajuns să ai multe echipe în cupele europene, trebuie să și realizeze ceva acolo. Sincer, nu mi se pare că nivelul fotbalului intern e nemaipomenit. PIȚI DESPRE
Meciul de sâmbătă
"Vom juca la victorie, pentru că cele trei puncte ne-ar putea scoate dintr-o pasă proastă și am intra în primăvară mult mai motivați" Echipa Franței "Am văzut și revăzut meciurile Franței de zeci de ori. Cel mai urât lucru la analize e să vezi mereu aceleași jocuri și să ți se pară că tot nu știi totul despre ei" Moralul tricolorilor "Față de perioada dinainte de Euro, echipa națională este acum cam la 60% din potențialul de atunci, iar multe probleme sunt de ordin psihic" Campioana României "CFR m-a încântat în Liga Campionilor, dar, din păcate, pentru mine, ca selecționer, n-am putut vedea mai mult de trei români pe teren"
"Gabi Mureșan e un jucător excelent, dar a pierdut aproape un an pentru că nu a jucat la CFR. Putea fi la un alt nivel acum"
Â
12 grade este temperatura probabilă de la Constanța pe 11 octombrie, existând și posibilitatea ca la ora meciului să plouă
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER